6 iulie – zi de doliu naţional

În anul curent se împlinesc 70 de ani de la cel de-al doilea val al deportărilor staliniste din 1949. Această filă tragică a istoriei a decimat poporul nostru, lăsând urme de lacrimi şi sânge a miilor de conaţionali.
Astfel, în semn de recunoştinţă adus celor care au supravieţuit vremurilor groaznice, dar şi celor care au trecut prin calvarul acestor deportări, la 06 iulie 2019 drapelele Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI au coborât în bernă.
Totodată, cu o zi înainte, la data de 05 iulie, un grup de angajaţi ai Academiei „Ştefan cel Mare” a participat la o acţiune de comemorare organizată în incinta Gimnaziului „Viorel Cantemir” (instituţia poartă numele în memoria lui Cantemir Viorel, căzut la datorie în timpul serviciului) din satul Sofia, raionul Drochia. Reuniunea a fost desfăşurată cu sprijinul conducerii instituţiei gazdă, Primăriei satului Sofia, „Asociaţiei pentru protecţia bunurilor culturale din Republica Moldova” şi a oamenilor de bună credinţă. Băştinaşilor, printre care erau şi copiii victimelor represiunilor politice, corpului didactic al Gimnaziului „Viorel Cantemir”, precum şi discipolilor acestei instituţii le-a fost prezentat filmul documentar „Mărturiile victimelor represiunilor politice”, realizat de Academia „Ştefan cel Mare” în colaborare cu partenerii de proiect. Filmul face referinţă la cele trei valuri de deportări în masă (iunie 1941, iulie 1949 – al doilea şi cel mai mare val de deportări, şi aprilie 1951), incluzând materiale din arhiva naţională şi istorii relatate de victimele deportărilor staliniste.
De asemenea, a fost organizată o expoziţie constituită din materiale de arhivă şi presa timpului, unde vizitatorii au avut posibilitatea de a percepe contrastul dintre „binele” şi răul provocat de nomenclatura sovietică.
Ulterior, organizatorii au depus flori la monumentul victimelor deportărilor staliniste şi a celor care şi-au pierdut viaţa din cauza foametei.
În final, gazdelor evenimentului, bibliotecii din oraşul Drochia şi postului de TV regional le-au fost transmise seturi formate din filmul lansat şi un lot de carte editat de Academia „Ştefan cel Mare” a MAI, „Formarea profesională a cadrelor pentru organele de drept şi funcţionarea justiţiei în perioada regimului totalitar comunist”.