
Conducerea:
Anton Vica– șefa Departamentului de Selectare şi Evaluare.
Informații generale:
Într-un context instituțional marcat de transformări continue, creșterea exigențelor față de
competențele funcționarilor publici cu statut special impune dezvoltarea unor mecanisme
moderne, eficiente și obiective de recrutare, selecție și evaluare. Pornind de la această premisă, la
19 septembrie 2022, cu suportul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova,
prin intermediul Proiectului PNUD „Suport pentru reforma instituțiilor de aplicare a legii în
Moldova”, în cadrul Academiei „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne, a fost
inaugurat Departamentul de Selectare și Evaluare.
Departamentul este aplasat pe 500m2 și dispune de:
- 2 săli dotate cu a câte 25 de calculatoare;
- 1 sală de ședință cu câte 17 locuri;
- 4 birouri de consiliere psihologică;
- 5 birouri de serviciu open space pentru 13 angajați;
- 1 server;
- 1 arhivă;
- 1 sufragerie.
Obiectivele principale ale departamentului constau în:
- Elaborarea unui mediu de colaborare securizat și fiabil care oferă atât mijloace de colaborare
angajaților MAI (implicați în procesele de evaluare a resurselor umane), oriunde s-ar afla, cât și
mijloace de integrare informațională pentru sisteme externe. - Eliminarea factorului uman direct în procesul de evaluare psihologică a resurselor umane MAI
la angajare şi în cadrul evaluării periodice. - Furnizarea de informație veridică și operativa privind aptitudine resurselor umane de a fi
angajate în diferite posturi ale MAI. - Organizarea şi desfăşurarea probelor eliminatorii pentru candidaţi la funcţiile manageriale în
cadrul MAI. - Sprijinirea elaborării politicilor MAI privind activitatea psihologică, recrutarea, evaluarea şi
selecţia. - Adaptarea și etalonarea instrumentelor psihologice utilizate în procesele de selecție și evaluare,
în vederea asigurării unei evaluări continue, valide și fiabile a personalului din sistemul MAI. - Asigurarea stabilității emoționale a mediulului academic, prin acordarea suportului psihologic.
Angajatele Departamentului de Selectare și Evaluare sunt licențiate cu dreptul de utilizare a
platformei CAS++, un instrument digital specializat în administrarea și interpretarea testelor
psihologice standardizate și omologate la nivel internațional. Utilizarea acestei platforme
contribuie la eficientizarea procesului de evaluare psihologică, asigurând acuratețea datelor,
rapiditatea prelucrării rezultatelor și respectarea standardelor internaționale în domeniul
psihodiagnosticului, eliminând în mare măsură intervenția factorului uman. Competențele digitale
ale specialiștilor, în combinație cu formarea profesională continuă, permit desfășurarea evaluărilor
într-un mod riguros, obiectiv și adaptat cerințelor actuale ale sistemului MAI.
Prin activitatea Departamentului de Selectare și Evaluare, Academia asigură ca fiecare candidat și
student să fie evaluat nu doar din perspectiva cunoștințelor, ci și a competențelor psihologice
necesare pentru a face față provocărilor profesionale specifice domeniului de aplicare a legii.
- Evaluarea psihologică a candidaților și studenților — pentru a identifica trăsături de personalitate, capacitatea de reziliență, motivația și abilitățile socio-emoțional.
- Consiliere psihologică — care sprijină angajații, candidații și studenții în dezvoltarea autocunoașterii, gestionarea stresului și adaptarea la mediul profesional.
- Intervenții și suport în situații de criză — asigurând un sprijin specializat în momente dificile sau în urma unor experiențe traumatizante.
- Diagnoză organizațională — pentru monitorizarea climatului psiho-emoțional în cadrul Academiei/subdiviziunilor MAI și susținerea unui mediu educațional sănătos și motivant.
Adresa: mun. Chișinău, str. Sfânta Vineri 7.
e-mail: dse.academia@mai.gov.md
