Activitatea unei instituţii de învăţământ a MAI este de neconceput fără existenţa serviciului medical. Subdiviziunea respectivă a fost prevăzută în statele Academiei şi şi-a început activitatea în iulie 1991, o dată cu angajarea felcerului T. Lâseniuc.. Este asigurat punctul medical cu medicamente şi aparataj necesar. Chiar de la început sunt amenajate şi utilate cabinetul terapeutic şi stomatologic.

Ulterior sunt angajaţi asistenta medicală A. Roşca şi medicul-stomatolog V. Perciun. În ianuarie 1992 este numit în funcţia de şef al punctului medical T. Anton, iar în 1993 – V. Mateicic.

Treptat, cu sporirea volumului de muncă creşte şi numărul angajaţilor. În anii 1993-1994 în colectivul punctului medical se încadrează medicul-terapeut E. Baltag, medicul-chirurg L. Valeico, asistentele medicale A. Nazari, V. Hohan şi V. Baran. După reorganizarea Academiei, îşi începe activitatea medicul-terapeut cu o bogată experienţă şi calităţi profesionale de excepţie M. Tampiza. Sunt, de asemenea, angajaţi medicul-stomatolog V. Prodan şi felceriţa A. Mereuţă.

În anul 2000 punctul medical avea 11 specialiști, inclusiv 2 medici având categorie superioară (M. Tampiza şi V. Mateicic), iar 4 funcţionari posedă categoria 1 (L. Valeico, A. Nazari, V. Baran şi E. Baltag). Aceasta permitea satisfacerea exigenţelor faţă de punctul medical al unei instituţii de învăţământ superior.

Pe parcursul a 30 de ani de funcționare a Academiei în Secția medicală au activat: Anatolie Bulgac şef secţie, Elena Malachi, Octavian Alexa, Oleg Nani, Octavian Coptu, Vadim Gudan, Vitalie Rotari, Ala Capațînă, Ghenadie Porubin, Adrian Bondari, Vasile Bodean, Vitalie Leahu, Dionisie Roșca, , Natalia Braganciuc, Valentina Ciobanu, Marina Hariton, Valentin Beleavschi, Maria Vicol, Eudochia Vutcărău.

Secția medicală are următoarele sarcini: asigurarea desfăşurării examenului medical pentru efectivul Academiei; perfecţionarea cunoştinţelor medicale în vederea acordării primului ajutor medical în caz de traume, intoxicaţii, stări acute; efectuarea măsurilor de profilaxie şi sanitar-igienice în scopul preîntâmpinării maladiilor infecţioase; supravegherea sistematică şi ameliorarea condiţiilor de studii şi de trai ale studenţilor; propagarea modului de viaţă sănătos. Întru realizarea acestora punctul medical desfăşoară un şir de activităţi.

Astfel, în perioada de admitere Secția medicală a Academiei conlucrează cu comisia medico-militară a MAI. Sistematic este verificată starea sanitară a încăperilor şi a teritoriului instituţiei şi calitatea hranei. Funcţionarii secției medicale participă şi la cantonamentele militare, asigurând asistenţa medicală necesară, în scopul excluderii traumatismelor, ei asistă şi la lecţiile de pregătire fizică, îşi aduc contribuţia la crearea condiţiilor favorabile de studii pentru studenţi.

Programul de lucru al Secției medicale prevede asistenţa medicală, în special în caz de traume, sau alt ajutor urgent. Anual sunt asigurate circa 13 000 de vizite la medic.

Sunt organizate, de asemenea, lecţii cu efectivul Academiei în cadrul pregătirii profesionale în vederea însuşirii metodelor de acordare a primului ajutor medical în caz de traume, intoxicaţii şi boli acute.

Se cere menţionat şi faptul că V. Mateicic a pregătit pentru publicare materialul didactic „Primul ajutor medical” (Culegere de lecţii. Mic atlas anatomic).

Caracteristica completă a stării sănătăţii studenţilor Academiei se bazează pe analiza unui şir de indici demografici, datelor statistice ale morbidităţii, dezvoltării fizice a studenţilor pe parcursul studiilor, rezultatelor controlului medical profilactic anual. Fiecare grup de indici are o mare importanţă nu numai pentru caracterizarea sănătăţii studenţilor, mai ales morbiditatea, ci şi pentru elaborarea şi realizarea măsurilor concrete de profilaxie. Unul dintre principalii indici supuși analizei în comparaţie cu anii precedenţi este morbiditatea generală.

Ameliorarea indicilor sus-menționați este rezultatul eficientizării și intensificării lucrului profilactic în secția medicală, a depistării primare a formelor premorbide și îmbunătățirea evidenței statistice.

În scopul realizării obiectivelor trasate secția medicală a Academiei „Ștefan cel Mare” colaborează cu alte subdiviziuni curativ-profilactice ale MAI şi ale Ministerului Sănătăţii din Republica Moldova.

      Actualmente în cadrul Secției medicale activează: Viorel Prodan – șef secție, Angela Ursu – medic terapeut, Tatiana Garștea – medic fizioterapeut, Svetlana Rusu, Raisa Ursu, Elena Cubițchi, Veronica Mărgineanu – asistente medicale și Irina Goreeva – infiermieră.