Începând cu data de 12 martie curent, în cadrul Poligonului Tactic al Academiei „Ştefan cel Mare” au fost realizate o serie de lecţii practice cu genericul „Tactica cercetării la faţa locului şi alte genuri de cercetare ca acţiuni de urmărire penală”, în care au fost implicaţi studenţii anului II de studii ai Facultăţii Securitate Civilă şi Ordinea Publică.
A V I Z
La data de 05.04.2019, orele 14.00, în incinta auditoriului Urmărire penală şi procedură contravenţională a Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI (str. Gh. Asachi 21) va avea loc şedinţa Seminarului Ştiinţific de Profil, în cadrul căreia va fi examinată teza de doctor în drept cu tema „Analiza criminologică şi prevenirea infracţiunilor de exploatare sexuală a femeilor şi copiilor”
Campionatul de volei feminin cu prilejul sărbătorii „Ziua Internaţională a Femeii – 8 martie”
În perioada 21-22 martie 2019 s-a desfăşurat Campionatul de Volei feminin, organizat de către Secţia cultură, tineret şi sport a Preturii sectorului Centru cu participarea tineretului studios din cadrul instituţiilor de învăţământ şi a colectivelor de muncă din sector.
OIM şi Academia „Ştefan cel Mare“ fortifică colaborarea pentru îmbunătăţirea capacităţilor de instruire în domeniul gestionării migraţiei şi a frontierelor
Academia „Ştefan cel Mare“ a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi Organizaţia Internațională pentru Migraţie, Misiunea în Republica Moldova au semnat la 20 martie la Chișinău, un memorandum cu privire la stabilirea cadrului de colaborare în domeniul unor activităţi comune de sprijinire a procesului educaţional al ofiţerilor de poliţie şi consolidării capacităţii organelor de aplicare a legii din Republica Moldova, axate pe gestionarea migraţiei şi a frontierelor.
Şedinţa de monitorizare a Proiectului „Legislaţia europeană privind drepturile omului pentru universităţile din Ucraina şi Moldova / European Human Rights Law for Universities of Ukraine and Moldova” (HRLAW)
La data de 19 martie 2019, în cadrul Academiei „Ştefan cel Mare” a avut loc şedinţa de monitorizare a Proiectului „Legislaţia europeană privind drepturile omului pentru universităţile din Ucraina şi Moldova / European Human Rights Law for Universities of Ukraine and Moldova” (HRLAW), implementat în cadrul programului Erasmus+ ,,Consolidarea capacităţilor în domeniul învăţământului superior” (nr. de referinţă: 573861-EPP-1-2016-1-EE-EPPKA2-CBHE-JP).
eDrone – activităţi în continuare
La data 4 martie 2019 a început cea de-a doua ediţie a cursurilor CIA eDrone în incinta Universităţii de Stat din Moldova.
Comemorarea eroilor martiri căzuţi în războiul de pe Nistru pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova
Cu 27 de ani în urmă, mai mulţi conaţionali au participat la războiul de pe Nistru din 1992 pentru apărarea integrităţii, suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova.
Instruirea practică a subofiţerilor de poliţie în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie realizată în cadrul Poligonului Tactic al Academiei
În perioada 25-27 februarie curent în incinta Poligonului Tactic al Academiei „Ştefan cel Mare” au fost organizte şi desfăşurate lecţii practice cu subofiţerii delegaţi la cursurile de formare profesională iniţială, cu tematica: „Intervenţia angajaţilor cu statut special în diferite situaţii”.
