În Parcul „Valea Morilor” din Chișinău, pe data de 2 iulie s-a desfășurat Ștafeta combinată consacrată memoriei angajaților Ministerului Afacerilor Interne căzuți la datorie, la care au participat toate subdiviziunile a MAI.
Ministrul de interne Alexandru Jizdan în vizită la poligonul Academiei „Ştefan cel Mare”
La 23 iunie 2016 ministrul afacerilor interne Alexandru Jizdan, împreună cu un grup de conducători din structurile centrale şi desconcentrate ale MAI, au vizitat Poligonul Academiei „Ştefan cel Mare”, destinat instruirii şi perfecţionării prin simularea diferitor situaţii de intervenţie poliţienească.
Întâlnirea absolvenţilor promoţiei a 6-a (1996-2001)
În luna iunie curent, în incinta Academiei „Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne, a avut loc întâlnirea absolvenţilor promoţiei a 6-a, seria 1996-2001, care au consemnat 15 ani de la absolvirea instituţiei.
Noi veniţi
În cadrul Departamentului dezvoltare profesională şi managerială al Academiei „Ştefan cel Mare” au fost îndreptaţi la studii 80 de subofiţerii şi ofiţerii noi angajaţi în Inspectoratele teritoriale de poliţie, care au absolvit alte instituţii de învăţământ, decât Academia „Ștefan cel Mare”.
Manifestație dedicată trecerii în neființă a geniului literaturii române Mihai Eminescu
Astăzi, 15 iunie în incinta Academiei „Ștefan cel Mare” a avut loc o manifestație dedicată trecerii în neființă a geniului literaturii române Mihai Eminescu.
Masa rotundă: „12-13 iunie 1941 – primul val al deportărilor din Basarabia şi Bucovina de Nord”
La 12-13 iunie 1941 a avut loc primul val al deportărilor din Basarabia şi Bucovina de Nord. În preajma acestui tragic eveniment, Academia „Ştefan cel Mare” a MAI a organizat o masă rotundă, în cadrul căreia a fost abordată sub aspect istoric şi juridic politica discriminatorie şi consecinţele acestor deportări.
O nouă promoţie de subofiţeri în cadrul Departamentului dezvoltare profesională şi managerială al Academiei „Ştefan cel Mare”
O nouă promoţie de subofiţeri absolvenţi au absolvit cursul de pregătire inițială în cadrul Departamentului dezvoltare profesională şi managerială al Academiei „Ştefan cel Mare” şi s-au întors la locurile de muncă în structurile desconcentrate ale Inspectoratului general de Poliție.
O nouă promoţie de ofiţeri în cadrul Departamentului dezvoltare profesională şi managerială al Academiei „Ştefan cel Mare”
La data de 08 iunie 2016, 56 de ofiţeri, noi angajaţi ai structurilor Inspectoratului General de Poliţie, au primit certificatele de absolvire a cursului de pregătire inițială în cadrul Departamentului dezvoltare profesională şi managerială al Academiei „Ştefan cel Mare”.
