De la teorie la practică: studenţii Academiei în vizită la Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral

La data de 19 mai, un grup de studenți ai anului I de studiu, ciclul I – Domeniul general de studii ,,Științe administrative” şi ciclul II – Programul Drept, a vizitat Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE).

Însoțiți de asistentul universitar al Catedrei drept public, Dobă Olga, studenţii au fost familiarizați cu structura, atribuțiile și funcțiile CICDE, cu instrumentele de instruire și educație civică dezvoltate de instituție. Tinerii au participat şi la o sesiune informativă susținută de experții centrului, care a inclus diverse teme, printre care: rolul angajaţilor MAI în procesul electoral; atribuţiile MAI în perioada alegerilor; atribuţiile MAI în perioada întrunirilor pre-electorale; contravenţii şi infracţiuni electorale; conlucrarea cu administraţia publică locală.

Activitatea s-a desfășurat în scopul aprofundării a cunoștințelor teoretice prin incursiuni  practice în domeniul sistemului electoral al Republicii Moldova, în vederea formării unei culturi juridico-electorale și consolidării competențelor profesionale ale viitorilor juriști.

Vizita a contribuit semnificativ la dezvoltarea unei perspective critice și interdisciplinare asupra proceselor democratice și a legitimității electorale, consolidând, totodată, dialogul între mediul academic și actorii instituționali relevanți.

Vizitatorii au avut ocazia să adreseze întrebări specialiștilor din domeniu și să exploreze, într-un cadru practic, aspectele discutate în cadrul orelor de curs. Evenimentul s-a finalizat cu rezolvarea unor speţe/studii de caz elaborate pe baza temelor abordate.