O educaţie solidă este fundamentul unui viitor de succes

La data de 19 mai 2025, elevii clasei a V-a a Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi” din mun. Chișinău au avut oportunitatea inedită de a pătrunde în culisele pregătirii profesionale a viitorilor poliţişti în cadrul unei vizite educaţionale, organizate de Secţia pregătire profesională şi protecţie socială în incinta Academiei „Ștefan cel Mare”.

Pe parcursul vizitei juniorii au avut parte de un itinerar de informare cu obiectivele şi activităţile instituţiei, precum şi instruiri pe mai multe domenii din cadrul modulelor cu următoarele tematici:

  • Academia „Ștefan cel Mare” – în prezent de la fondare: Incursiune succintă referitoare la istoricul instituției, tradiții și personalități, pe baza exponatelor Muzeului de Istorie al Academiei „Ștefan cel Mare”;
  • Prevenirea violenței între semeni. Fenomenul ,,Bullying”: noțiunea de violență între semeni; explorarea părerilor, emoțiilor și nevoilor persoanelor implicate în fenomenul bullying; şcoala – un loc sigur, ferit de violență și bullying;
  • Aspecte cu privire la intervenția polițienească: expoziție de armament; instructaj cu privire la regulile de mânuire a armei de foc; elemente de autoapărare; elemente de imobilizare a adversarului.

Vizita desfăşurată a avut un caracter educaţional, reprezentând o experienţă formativă, menită să contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor elevilor despre sistemul de apărare şi ordine publică, oferindu-le în acelaşi timp o perspectiva realistă asupra cerinţelor şi beneficiilor unei cariere în domeniul sistemului afacerilor interne, făcându-i mai prietenoşi cu legea. Experienţa trăită i-a inspirat pe unii elevi să urmeze în viitor o cale dedicată siguranţei cetăţenilor, apărării drepturilor şi libertăţilor lor.

Acţiunea este desfăşurată în contextul Campaniei de informare şi promovare „Alege Sigur!”, precum şi în bazaOrdinului Rectorului Academiei nr. 25 din 01.03.2023 „Cu privire la aprobarea Conceptului Academia „Junior Club” şi a Cursului integrat de dezvoltare personală şi cognitiv-aplicativă „Itinerarul siguranţei””.