Comemorarea conaţionalilor căzuţi în războiul din Afganistan

Ministerul Afacerilor Interne, a organizat astăzi un ceremonial dedicat consemnării a 35 ani de la retragerea contingentului militar din Afganistan. Solemnitatea a avut loc la Complexul Memorial „Feciorii Patriei-Sfântă Amintire” edificat în memoria conaţionalilor căzuţi în războiul din Afganistan (1979-1989).

În cadrul măsurii festive cinci veterani ai Academiei „Ştefan cel Mare” au fost menţionaţi cu diplome şi cadouri, în semn de recunoştinţă pentru sacrificiu şi bărbăţie, manifestate pe câmpul de luptă.

Totodată, Garda de Onoare a MAI constituită din studenţii şi angajaţii Academiei a participat, alături de conducerea MAI, la activităţile organizate cu acest prilej, iar în cadrul instituţiei au fost desfăşurate ore de educaţie patriotică.

Ziua comemorării celor căzuţi în războiul din Afganistan, este consemnată, anual, la 15 februarie.