Activitate științifică cu genericul ,,Integritate pentru Credibilitate”

În contextul marcării Zilei Internaţionale Anticorupţie, care se desfăşoară în fiecare an, la data de 9 decembrie, fiind iniţiată la 31 octombrie 2003 prin ,,Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei”, Direcţia dezvoltare profesională a organizat şi desfăşurat, la data de 12 decembrie curent, masă rotundă cu genericul „Integritate pentru Credibilitate”.

Activitatea ştiinţifică a avut drept scop sporirea nivelului de profesionalism al angajaților în diverse situații de activitate sub aspect practic și normativ, precum și identificarea soluțiilor, mecanismelor privind prevenirea şi combaterea manifestărilor de corupţie. În cadrul evenimentului s-au abordat aspecte privind respectarea legislaţiei şi disciplinei de serviciu prin prisma integrității, măsurile de prevenire şi comunicare a influenţelor necorespunzătoare, avertizorii de integritate, precum și cele legate de consolidarea climatului de integritate profesională în sistemul MAI.

Ulterior, în faţa audienţilor a fost prezentată o piesă de teatru despre Combaterea Corupţiei  de către elevii din cadrul Gimnaziului Alexandrina Rusu, sat. Dănceni, r. Ialoveni, ghidaţi şi pregătiţi de doamnele Ţurcanu Aliona şi Botezatu Adela, Trupa de teatru ,,INTEGRITATE”.

La eveniment a participat Șeful secţiei prevenire a DPSA a DGA a SPIA al MAI, Parascovia Mihăilă, angajații Direcției dezvoltare profesională, și ofițerii debutanți de la cursurile de formare profesională inițială.

Tuturor celor implicaţi la activitatea menţionată, au fost acordate Certificate de participare.