În cadrul unei ceremonii festive, astăzi, 29 august 2025, a avut loc un moment de înaltă semnificaţie pentru Academia „Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne – depunerea Jurământului solemn faţă de Patrie, lege şi cetăţeni, de către ofiţerii şi subofiţerii debutanţi.
Cu emoţie şi responsabilitate, cei 65 ofiţeri şi 145 subofiţeri au rostit angajamentul sacru de a-şi exercita profesia cu demnitate, onoare şi devotament, asumându-şi misiunea de a apăra drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor şi de a contribui la menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa ministrei afacerilor interne, Daniella Misail-Nichitin, factorilor de decizie din cadrul subdiviziunilor subordonate MAI, rectoratului, corpului profesoral-didactic, părinţilor şi rudelor. În mesajele de felicitare adresate, s-a subliniat importanţa acestui moment în cariera fiecărui debutant, responsabilitatea ce decurge din purtarea uniformei statului, dar şi misiunea de protejare a valorilor democratice şi de consolidare a siguranţei cetăţenilor.
Prin depunerea Jurământului, ofiţerii şi subofiţerii debutanţi şi-au înscris numele în rândurile celor care servesc cu onoare şi devotament statul şi cetăţenii săi. Ei devin, de astăzi, nu doar purtători ai uniformei, ci şi garanţi ai siguranţei publice şi ai respectului pentru lege.











