Vizita Preşedintelui INTERPOL în cadrul Academiei „Ştefan cel Mare”

La 7 iunie curent colectivul Academiei „Ştefan cel Mare” a fost parte a unui moment istoric când instituţia a fost onorată de prezenţa înalţilor oaspeţi, fiind inclusă în itinerarul vizitei oficiale a delegaţiei INTERPOL în Republica Moldova.
La eveniment au fost prezenţi:
-Ministrul afacerilor interne, dl Alexandru Jizdan;
-Preşedintele INTERPOL (viceministru al Securităţii Publice din China) dl MENG Hongwei;
-Conducătorii din cadrul MAI;
-Membrii delegaţiei oficiale INTERPOL;
-Conducerea şi studenţii Academiei „Ştefan cel Mare”.
Pe lângă partea solemnă desfăşurată pe platoul blocului principal şi vizitarea expoziţiei tematice, evenimentul a inclus şi familiarizarea înalţilor oaspeţi cu baza tehnico-materială şi procesul de instruire în cadrul Academiei, inclusiv cu aspectele curriculare ce se referă la domeniul cooperării structurilor poliţieneşti naţionale cu INTERPOLUL.
„În contextul colaborării internaţionale, suntem onoraţi că astăzi lângă noi se află domnul MENG Hongwei, preşedinte al INTERPOLULUI. Astfel de vizite sunt binevenite, întrucât cooperarea internaţională este indispensabilă procesului de combatere a criminalităţii transfrontaliere şi transnaţionale, acestea devenind un imperativ al timpului şi subiecte ce se regăsesc în curriculele de instruire a studenţilor în cadrul Academiei „Ştefan cel Mare”.
Pe această cale, în numele colegilor mei, Vă mulţumesc pentru prezenţa dumneavoastră şi deschiderea spre a continua o cooperare fructuoasă în vederea asigurării securităţii cetăţenilor la cel mai înalt nivel.
Cu acest prilej vă oferim un cadou simbolic – o monedă pe care este profilat chipul lui Ştefan cel Mare, – mare Domnitor al neamului nostru, numele căruia îl poartă şi instituţia în care ne facem studiile.” – a încheiat discursul său studenta anului IV, facultatea Drept, deţinătoarea „Bursei de Merit” – Cociorva Valentina.