În scopul obținerii unei percepții clare despre controlul de stat asupra activității de întreprinzător dar și a modului de efectuare a acestuia, la 25 mai 2023, un grup de studenți de la Academia „Ștefan cel Mare” au avut oportunitatea să participe la un control de stat simulat de Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor.
În timpul vizitei, studenții au fost familiarizați cu temeiurile şi condiţiile efectuării atât a controalelor inopinate cât și a celor planificate, cu procedura de control, cu drepturile și obligațiile inspectorului și a persoanei supuse controlului, despre prescripţiile ce pot fi emise şi sancţiunile ce pot fi aplicate în temeiul procesului-verbal de control. De asemenea, aceștia au avut posibilitatea să facă cunoștință cu tacticile și mijlocele de măsurare etalonate utilizate de agenții constatatori în vederea confirmării sau infirmări unei bănuieli rezonabile clasice de înșelare a consumatorilor la volum livrat de stațiile PECO.
Activitatea a fost facilitată de către asistentul universitar al catedrei Drept privat, Mihaela Pascal, în cadrul cursului „Modul de orientare spre specializare” împreună cu șeful Direcție Control metrologic, Sergiu Zestrea. Activitatea a fost concepută pentru a oferi studenților oportunitatea de aprofundare a cunoştinţelor teoretice acumulate la prelegeri, seminare şi ore practice.