Astăzi, 27 mai 2022, echipa Academiei „Ştefan cel Mare”, formată din studenţi şi personalul academic, a participat la competiţia cros din cadrul Spartachiadei organizată de Clubul sportiv central „Dinamo”. Evenimentul s-a desfăşurat între autorităţile administrative şi instituţiile din subordinea MAI.
Echipa instituţiei a demonstrat performanţe fizice apreciabile şi a reuşit, prin asiduitate, să obţină locul III în clasamentul general.
Totodată, în clasamentul individual locurile s-au stabilit în felul următor:
- locul I – alergare la distanţa de 5000m, lectorul universitar, Gheorghiţă Vitalie;
- locul III – alergare la distanţa de 3000m, studentul anului 3 (secţia 3a), Bătrînu Gheorghe.
Colectivul Academiei aduce sincerele felicitări participanţilor cu ocazia rezultatelor obţinute.