La data de 13 septembrie 2019 un grup de angajaţi ai Academiei „Ştefan cel Mare”, asistaţi de Garda de Onoare a MAI, au depus flori la Placa comemorativă în memoria lui Valentin Guţu, din sectorul Centru al mun. Chişinău. Aceasta este amplasată pe clădirea unei străzi din capitală redenumită cu numele său în anul 2011 în semn de recunoştinţă faţă de meritele acestei personalităţi notorii.
Similar, Valentin Guţu a fost comemorat şi la Cimitirul central din mun. Chişinău, unde angajaţii instituţiei au depus flori la mormântul vestitului sportiv.
Reputatul sportiv al secolului XX-lea, fondatorul Clubului sportiv „Dacii”, la data de 14 septembrie curent ar fi împlinit 77 de ani. Valentin Guţu a adus un aport imens la dezvoltarea sportului de performanţă, contribuind la dezvoltarea culturi fizice, pregătirea sportivilor de talie naţională şi internaţională, perfecţionarea cadrelor de antrenori, arbitri şi instructori obşteşti pentru MAI, precum şi la formarea profesională a multor generaţii de poliţişti.