Academia „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne a finalizat seria vizitelor de informare, desfășurate în liceele din întreaga țară, acțiuni realizate în cadrul Campaniei naționale „Învață în Moldova!”, inițiată de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova. Demersul a avut drept scop, orientarea profesională a elevilor din clasele absolvente și promovarea oportunităților de formare oferite de instituție.
Pe parcursul campaniei, reprezentanții Academiei au desfășurat activități de informare în toate raioanele țării, fiind vizitate în total 235 de licee. În cadrul întâlnirilor, mii de elevi au avut oportunitatea de a interacționa direct cu reprezentanții instituției și de a afla informații relevante despre o eventuală carieră în domeniul dreptului, administrației și ordinii publice.
Activitățile au inclus sesiuni de prezentare a programelor de studii, a condițiilor de admitere, a facilităților oferite studenților, precum și a perspectivelor de integrare profesională în structurile Ministerului Afacerilor Interne. Elevii au beneficiat de materiale informative și au primit răspunsuri la întrebările privind parcursul academic, cerințele profesionale și responsabilitățile specifice domeniului.
Discuțiile interactive au contribuit la o mai bună înțelegere a oportunităților educaționale și profesionale, sprijinind elevii în procesul de luare a deciziilor în ceea ce privește viitoarea carieră.
În urma acestei ample campanii desfășurate la nivel național, Academia „Ștefan cel Mare” a MAI își reafirmă angajamentul de a susține formarea unor specialiști bine pregătiți și de a menține un dialog deschis cu mediul preuniversitar.
Campania de promovare va continua prin organizarea Târgurilor educaționale „Învață în Moldova !”, care se vor desfășura în lunile aprilie și mai, oferind tinerilor noi oportunități de informare și orientare profesională.






















