„Integrarea teoriei cu practica”

La data de 25 octombrie 2022, studenţii anului III de studii al Facultăţii Drept, administraţie, ordine şi securitate publică, domeniul de formare profesională protecția persoanelor și a proprietății, fiind specializaţi în domeniile „Investigații speciale”, „Anticorupţie” și „Fraude economice”, au efectuat o vizită de studiu în cadrul Centrului tehnico-criminalistic şi expertize judiciare al IGP al MAI, fiind ghidaţi de către angajaţii Catedrei activitate specială de investigaţii şi anticorupţie.

În cadrul vizitei studenţii au fost familiarizaţi cu activitatea practică a specialiştilor din domeniile de examinare (expertiză), cum ar fi: dactiloscopice; traseologice; grafoscopice; tehnică a documentelor; balistică. Totodată, le-au fost prezentate edificiile şi utilajele tehnice din dotare – aparatajul special, laboratoarele tehnice, spaţiile de păstrare securizată a corpurilor delicte, etc.

În mod practic studenţilor li s-au demonstrat modalităţile de constatare a apartenenţei substanţelor parvenite pentru examinare, şi în acelaşi timp familiarizaţi cu particularităţile examinării balistice, grafologice, dactiloscopice, precum şi capacităţile utilizării laboratorului mobil în procesul ridicării obiectelor, substanţelor şi urmelor de la locul cercetării infracţiunii.

Profesorii instituţiei implicaţi în organizarea vizitei au adus sincere mulțumiri conducerii Centrului tehnico-criminalistic şi expertize judiciare, pentru desfăşurarea vizitei de studiu – activitate ce ține de procesul de instruire practică a studenților Academiei în scopul obținerii abilităților necesare pregătirii profesionale.