În memoria lui Valentin Guţu

Sub patronajul Comitetului Naţional Olimpic la 17.11.2012 (orele 10:00) în sala de sport a Universităţii de Stat de Educaţie Fizică şi Sport a fost desfăşurat Campionatul Internaţional la Judo în memoria lui Valentin Guţu, un cunoscut antrenor, fost vicepreşedinte al Comitetului Naţional Olimpic.
În baza solicitării Comitetului Naţional Olimpic, Academia „Ştefan cel Mare” la deschidere a prezentat programul „Platou – Show” (elemente de mânuire a armelor de luptă), a asigurat depunerea coşului cu flori şi a menţinut ordinea publică.
La ceremonia de deschidere a turneului au fost prezenti Dorin Recean, ministrul afacerilor interne, conducerea Academiei „Ştefan cel Mare”, soţia lui Valentin Gutu, Elena şi fiul său.
Deasemenea au fost invitaţi foştii colegi de serviciu, studenţii Academiei „Ştefan cel Mare”, prietenii şi cei care l-au cunoscut.
În discursul său, rectorul Academiei „Ştefan cel Mare”, Simion Carp, a anunţat un minut de reculegere în memoria lui Valentin Guţu şi a vorbit despre calităţile şi aportul imens a lui Valentin Guţu în dezvoltarea sportului în ţara noastră şi pregătirea profesională a multor generaţii de poliţişti.
Ceilalţi invitaţi au vorbit despre persoana lui Valentin Guţu, marcând bunătatea şi profesionalismul manifestat pe parcursul activităţii sale.
La competitie au participat sportivi din Moldova, Ucraina şi România.
Activitatea a fost monitorizată de sursele mass media;