Desfăşurarea cursului de formarea managerială: nivelul I – management de bază

În perioada 24.05.21-18.06.21, în cadrul Direcţiei dezvoltare profesională a Academiei ”Ştefan cel Mare”, se va desfăşura cursul de formare managerială, nivelul I – management de bază – pentru 41 de anagajaţi ai MAI.
Cursurile de instruire a personalului MAI sunt de o importanță deosebită și vor contribui efectiv la implementarea principiilor moderne de management în activitatea profesională, sporirea climatului organizațional și administrarea eficientă a resurselor din cadrul subdiviziunii.
În procesul de instruire sunt implicate cadre didactice ale Academiei, conducători cu experiență și formatori din subdiviziuniile MAI, care vor asigura exerciţii practice individuale şi de grup pentru o însuşire cât mai completă a cunoştinţelor, tehnicilor şi abilităţilor utilizate frecvent în activitatea de management.
Conform planului de studii, cursul va cuprinde 160 de ore academice și 6 module necesare și utile în exercitarea atribuțiilor în calitate de manageri. Astfel, până la finalul cursului vor fi transmise noi experiențe și aptitudini, vor fi stimulate nivelurile de performanță și metodele de consolidare a echipei.
Totodată, menţionăm că desfăşurarea cursului va avea loc cu prezență fizică și în strictă conformitate cu recomandările prevăzute de comisia națională extraordinară de sănătate publică.