În perioada 05.06.2023-28.07.2023, în cadrul Departamentului formare continuă al Direcției „CIPAL” a Academiei „Ştefan cel Mare”, a fost organizat și desfășurat cursul de specializare în domeniul ordine publică, la care au participat 68 subofițeri de poliţie din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei.
Obiectivele desfășurării cursurilor de formare profesională continuă constau în consolidarea cunoștințelor teoretice şi practice prin diverse metode de instruire în domeniul specializării şi valorificarea abilităţilor şi competenţelor profesionale. Participanţii la cursul de specializare au făcut cunoştinţă cu ultimele modificări ale legislației în domeniu şi metodele de aplicare a legii în activitatea profesională.
Procesul de instruire a fost asigurat de către formatori din cadrul instituției, şi cei invitaţi – practicieni cu experiență din cadrul entităților din subordinea MAI.
Competențele şi abilitățile profesionale formate pe parcursul instruirii de către cei 68 de polițiști, au fost examinate și evaluate în cadrul unei ședințe de bilanț la care a participat conducerea Academiei „Ştefan cel Mare”.