În scopul consolidării cunoştinţelor în domeniul traficului de fiinţe umane, la data de 23 mai 2022, Direcţia dezvoltare profesională a Academiei „Ştefan cel Mare” a organizat un curs de instruire, destinat ofițerilor debutanți care se află la cursurile de formare profesională inițială din cadrul subdiviziunilor IGP, IGPF, BMA, MAI.
Ulterior, la 24 mai 2022, acelaşi curs a fost organizat de către Facultatea drept, administraţie, ordine şi securitate publică unde au participat studenţii, masteranzii şi personalul academic.
Activităţile de instruire au fost ghidate de către specialişti practicieni cu experienţă bogată în următoarea componenţă: Nick Grove, director executiv CEO al camerei de comerţ a Mării Britanie în Moldova; Colin Carswell şi Bernie Gravett experţi intendanţi superiori din Maria Britanie şi Silvia Tabuşca, coordonator al programului Securităţii umane din România.
Distinşii oaspeţi au familiarizat participanţii despre noţiunile generale ale traficului de fiinţe umane, metodele de recrutare utilizare de traficanţi, identificarea victimelor, tactica şi metodele de audiere în cazurile traficului de fiinţe umane, prevenirea traficului de persoane în contextul conflictului din Ucraina, etc.
Totodată, audienţii au avut oportunitatea de a învăţa şi din experienţa îndelungată a experţilor, precum şi din exemplele bazate pe situaţii concrete privind traficul de fiinţe umane.
La finalul atelierului de lucru participanţii au primit certificate de participare care atestă competenţele dobândite în cadrul instruirii.