Aniversarea a 15 ani de la absolvirea Academiei “Ştefan cel Mare” (promoţia nr.4)

La 6 septembrie 2014 în incinta Academiei “Ştefan cel Mare” a MAI a avut loc întîlnirea absolvenţilor facultăţii drept, promoţia nr. 4, seria 1994 – 1999.
La această întrunire au luat parte rectorul Academiei “Ştefan cel Mare”, colonel de poliţie Simion Carp, şef al centrului proiectare didactică, coordonare şi management al calităţii, locotenent-colonel de poliţie Alexandru Pareniuc, ex-comandant al anului de studii, locotenent-colonel în rezervă Iurie Doboş, ex-plutonier al anului de studii, maior de poliţie Iurie Spatari şi peste 50 de absolvenţi.
Dl Simion Carp a urat bun venit la alma mater şi i-a felicitat pe cei prezenţi cu aniversarea a 15 ani de la absolvire, pentru succesele pe care aceştea le-au marcat în activitatea de serviciu, dorindu-le şi pe viitor frumoase realizări în cariera profesională.
La rîndul său, cei prezenţi au adresat cuvinte de mulţumire conducerii Academiei pentru ospitalitate, pentru buna instruire şi educaţie pe care au primit-o în anii de studenţie, accentuînd importanţa Academiei “Ştefan cel Mare” ca instituţie de învăţămînt superior ce pregăteşte cadre calificate pentru subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne şi alte organe de drept.
Au fost derulate secvenţe video din cadrul festivităţii de depunere a jurămîntului de către cei prezenţi în calitete de studenţi ai anului I de studii, precum şi din cadrul solemnităţii dedicate promoţiei 1999.
A fost anunţat şi un minut de reculegere în memoria celor 12 absolvenţi ai promoţiei 1999 trecuţi în nefiinţă, fiind derulate fotografii şi date biografice ale fiecăruia.
Spre finalul şedinţei, în semn de recunoştinţă pentru promovarea valorilor naţionale pe parcursul serviciului, dl S.Carp a înmînat fiecărui oaspete cîte o carte intitulată “Tradiţii militare”, editată cu sprijinul Academiei “Ştefan cel Mare”.