Academia „Ștefan cel Mare” a MAI continuă formarea liderilor instituționali prin programe moderne de instruire managerială

În perioada 16 iunie-7 iulie 2025, în cadrul Direcției dezvoltare profesională a Academiei „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne, a fost organizat și desfășurat cu succes un nou curs de formare managerială de bază.

Programul de formare a fost destinat unui număr de 41 de funcționari publici cu statut special din cadrul MAI, având drept obiectiv consolidarea capacităților de conducere și dezvoltarea competențelor esențiale în domeniul managementului instituțional. Cursul, cu o durată de 160 de ore, a fost structurat în șase module distincte, oferind participanților o pregătire complexă, actualizată și relevantă pentru provocările contemporane din sectorul public.

Curriculumul a acoperit teme fundamentale precum: planificarea strategică, organizarea și coordonarea activităților, controlul managerial, comunicarea eficientă, managementul stresului și al emoțiilor, gestionarea constructivă a conflictelor.

O componentă importantă a cursului a fost dezvoltarea abilităților de leadership, cu accent pe formarea și conducerea echipelor de înaltă performanță, respectarea disciplinei și integrității profesionale, dar și gestionarea responsabilă a securității informaționale, într-un context tot mai digitalizat.

Acest program de formare, reafirmă faptul că instruirea managerială reprezintă un pilon fundamental în pregătirea liderilor performanți, capabili să răspundă provocărilor complexe ale administrației publice contemporane. Prin organizarea unor astfel de cursuri, Academia „Ștefan cel Mare” își consolidează statutul de instituție de referință în domeniul dezvoltării profesionale a funcționarilor publici din Republica Moldova.