Ziua Cunoştinţelor

Astăzi, 2 septembrie 2024, în cadrul Academiei „Ştefan cel Mare” s-a organizat evenimentul solemn dedicat începerii noului an universitar „Ziua Cunoştinţelor”, precum şi aniversării a 34 de ani de la constituirea instituţiei.

Ceremonia s-a declarat deschisă, o dată cu arborarea Drapelului de Stat al Republicii Moldova şi intonarea Imnului de Stat.

Tradiţional, capelanul instituției, protoiereul Octavian Moşin, a oficiat serviciul divin rostind o rugăciune de început de an universitar.

Rectorul Academiei „Ştefan cel Mare”, Dinu Ostavciuc, i-a felicitat pe studenţi cu începutul anului universitar dorindu-le realizări frumoase, sârguinţă deosebită şi împliniri apreciabile în calea lor  spre o carieră profesională reuşită, menţionând că echipa constituită din corpul profesoral-didactic va depune suflet şi va oferi tot ce este mai bun din experienţa lor. La fel, a apreciat şi decizia tinerilor care s-au înmatriculat în anul I, subliniind, că au făcut cea mai corectă alegere.

Totodată, în cadrul evenimentului s-a ţinut şi un minut de reculegere pentru cei peste 300 de poliţişti şi voluntari care şi-au jertfit viaţa în vederea asigurării integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, la etapa edificării tânărului stat.

În contextul aniversării a 33 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova au fost înmânate distincţii corporative unor angajaţi ai instituţiei.

La final studenţii anului I au avut parte de o lecţie educativ-patriotică desfăşurată de veteranii activi ai Academiei care au luptat în primăvara-vara anului 1992 în războiul de pe Nistru.