În perioada 30 septembrie – 4 octombrie 2024, delegaţia Academiei a participat la sesiunea regionala pentru pregătirea formatorilor în domeniul combaterii circulației ilegale a substanțelor radioactive și nucleare, organizată de către UNICRI, în orașul Vilnius, Lituania.
Participanți la sesiune au fost reprezentanții instituțiilor de învățământ, serviciilor de securitate a statului şi ai serviciului vamal din 4 țări: Ukraina, Georgia, Lituania şi Republica Moldova, care, la rândul său, a fost reprezentată de către doctorul în drept, profesorul universitar, Marian Gherman, și doctorul în drept, conferențiarul universitar, Alexandru Pareniuc.
Lucrările sesiunii au fost axate pe lecții teoretice şi cele practice, dar și pe înscenarea situațiilor tipice studiilor de caz, selectate din practica fiecărei țări participante. Un loc separat l-a avut studierea comparativă a legislației de resort în domeniul combaterii circulației ilegale a substanțelor radioactive și nucleare.
Instruirea a avut loc în cadrul proiectului Contact – Black Sea cu tematica „Enhancing capacitied to prevent the traffickind of radiological and nuclear material in the Black Sea region”.