Astăzi, 27 septembrie 2024, Academia „Ștefan cel Mare” a fost vizitată de atașatul Republicii Austria în Republica Moldova, Thomas Albert Reznicek, care a venit cu un feedback de mulţumire adresat tuturor cadrelor didactice ale instituţiei ce s-au implicat în susţinerea cooperării ştiinţifice bilaterale, prin organizarea Conferinţei internaţionale cu genericul „Prevenirea şi combaterea criminalităţii: probleme, soluţii şi perspective”, ediţia a VI-a, desfăşurată la data de 25 aprilie 2024.
Întrevederea a debutat cu trecerea în revistă a programelor și a segmentelor comune de activitate menite să contribuie la dezvoltarea instituţională a Academiei.
Astfel, rectorul, Dinu Ostavciuc a menţionat necesitatea consolidării cooperării în direcţia dezvoltării profesionale a funcţionarilor publici cu statut special precum şi recalificarea acestora. Un alt subiect abordat a fost schimbul reciproc de experienţă în procesul de îmbunătăţire a programelor de studii cu accent pe aspectele juridice, tactice a intervenţiei profesionale şi manageriale. Totodată, discuţia s-a axat pe posibilitatea iniţierii unui proiect comun de cercetare cu elaborarea unui ghid în domeniul crimei organizate, traficului de droguri, crimelor cibernetice, migraţiei ilegale etc.
În final s-a reiterat deschiderea părţilor asupra negocierii unui nou acord de cooperare între Academia „Ștefan cel Mare” și Academia de Securitate a Austriei.