Tinerii din centre de plasament, îndrumaţi spre o carieră de succes

Pe data de 24 mai 2025, Academia „Ștefan cel Mare” a fost gazda evenimentului cu genericul „Scenariul de orientare în carieră 2025”, realizat de organizația non-guvernamentală „Scenario”. Activitatea s-a desfășurat în cadrul programului de sprijin educațional destinat tinerilor din centrele de plasament temporar din Republica Moldova.

Evenimentul a reunit 41 de copii motivați, însoțiți de 23 de asistenți sociali și 3 psihologi, care au participat la sesiuni de consiliere în carieră, menite să le ofere repere clare în alegerea drumului profesional.

Agenda zilei a inclus prezentarea domeniilor de activitate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în special a celor din sfera polițienească și a comunicării. Reprezentanții Academiei au oferit informații despre condițiile de admitere la studii, oportunitățile de carieră, precum și despre formarea inițială și continuă a angajaților MAI.

Totodată, asistenții sociali au fost instruiți în privința metodelor de sprijin și orientare a copiilor în alegerea unui traseu profesional realist și motivant.

Evenimentul face parte din programul „Scenario”, realizat cu susținerea proiectului „Întreprinderi și Comune Puternice pentru Moldova”, finanțat de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și Guvernul Elveției, prin Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).