Tinerii cercetători, studenți la facultățile de drept din Republica Moldova și România, împreună cu cadrele didactice și specialiști din domeniu, au abordat la Chișinău subiectul protecției consumatorilor în contextul aderării la Uniunea Europeană

La 13 martie 2026, la Chișinău, s-a desfășurat Concursul internațional de comunicări științifice „Protecția consumatorilor în Republica Moldova în procesul de aliniere la standardele Uniunii Europene” (Ediția I), organizat în cadrul proiectului „Facilitarea accesului consumatorilor la căi de remediere și la mecanisme de soluționare a reclamațiilor”, implementat de AO Centrul European al Consumatorului din Republica Moldova (ECC Moldova), finanțat de Uniunea Europeană împreună cu Catedra Drept Privat a Facultății de drept, administrație, ordine și securitate publică din cadrul Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI al Republicii Moldova și Facultatea de Economie și Drept a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade”, România.

Evenimentul a avut loc la Academia „Ștefan cel Mare” a MAI al Republicii Moldova, în format mixt.

Concursul a oferit o platformă de dialog academic pentru 17 participanți – studenți din mai multe instituții de învățământ superior din Republica Moldova și România, inclusiv de la:

• Academia „Ștefan cel Mare” a MAI al Republicii Moldova;

• Academia de Studii Economice din Moldova;

• Universitatea Tehnică a Moldovei – Centrul Universitar „Bogdan Petriceicu Hașdeu”, Cahul;

• Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați;

• Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, România.

Participanții au avut ocazia de a discuta evoluția cadrului normativ și instituțional de protecție a consumatorilor din Republica Moldova, în contextul apropierii de standardele Uniunii Europene. Prin tematica sa, evenimentul a pus în discuție atât provocările actuale ale protecției consumatorilor, cât și direcțiile de consolidare a mecanismelor juridice, instituționale și educaționale necesare pentru asigurarea unei protecții efective a drepturilor acestora.

În cadrul sesiunii de deschidere au luat cuvântul membri ai comitetului de organizare a concursului, încurajând participanții.

Constantin RUSNAC, prim-prorector pentru studii și management al calității al Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI, a subliniat importanța susținerii cercetării științifice și a implicării studenților în activități extracurriculare care contribuie la dezvoltarea gândirii critice și a competențelor profesionale. Acesta a evidențiat, totodată, rolul mediului academic în formarea unor specialiști capabili să răspundă exigențelor procesului de aliniere la standardele Uniunii Europene.

Mihaela PASCAL, directoarea executivă a Centrului European al Consumatorului din Republica Moldova,  a remarcat relevanța protecției consumatorilor ca domeniu de interes public major și a accentuat necesitatea unei analize juridice riguroase în contextul alinierii Republicii Moldova la standardele UE. De asemenea, aceasta a evidențiat importanța unui dialog constant între mediul academic, instituții și practicieni pentru identificarea unor soluții eficiente și aplicabile.

Evghenia GUGULAN, șefă a Catedrei Drept privat a Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI, a evidențiat rolul cercetării juridice în dezvoltarea și consolidarea cadrului normativ național în domeniul protecției consumatorilor. Totodată, aceasta a subliniat că astfel de concursuri oferă studenților posibilitatea de a-și valorifica cunoștințele într-un exercițiu academic aplicat și relevant.

Daniela Cristina VALEA, directoare a Departamentului de Drept și Administrație Publică al Facultății de Economie și Drept din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, a accentuat importanța cooperării academice și a schimbului de bune practici între instituții din Republica Moldova și România. „Organizarea Concursului internațional de comunicări științifice a reprezentat o inițiativă valoroasă pentru stimularea cercetării academice și a gândirii critice în rândul studenților și vine ca un răspuns firesc la transformările accelerate din piața globală. Prin lucrările prezentate și dezbaterile generate, concursul a evidențiat interesul și implicarea studenților în analiza unor teme de actualitate, contribuind totodată la dezvoltarea competențelor de cercetare, argumentare și comunicare științifică. Atmosfera academică și schimbul de idei au demonstrat importanța susținerii unor astfel de inițiative care încurajează implicarea tinerilor în domenii relevante pentru evoluția societății contemporane și a stimulării capacității tinerilor cercetători de a propune soluții practice pentru noile vulnerabilități apărute în mediul online”.

Pe parcursul concursului au fost prezentate comunicări științifice consacrate unor teme de actualitate, precum armonizarea legislației Republicii Moldova cu reglementările Uniunii Europene în materia siguranței produselor, protecția consumatorilor în economia digitală și în comerțul electronic, eficiența autorităților publice în domeniul protecției consumatorilor, informarea corectă și transparentă a consumatorului, practicile comerciale incorecte, educația juridică a consumatorilor, reprezentarea colectivă a consumatorilor, mecanismele alternative de soluționare a litigiilor de consum și protecția consumatorului în raport cu manipulările digitale.

Lucrările susținute de tinerii cercetători din Republica Moldova și din România, au fost evaluate de un juriu format din cadre universitare și specialiști din domeniu. Programul a inclus sesiuni de prezentări, deliberările juriului și sesiunea de premiere, ceea ce a conferit evenimentului atât o dimensiune academică, cât și una aplicativă, orientată spre încurajarea cercetării și a reflecției juridice în domeniul protecției consumatorilor.

În cadrul sesiunii de premiere, juriul a desemnat câștigătorii concursului și a acordat premiile prevăzute de regulament.

Locul I a fost obținut de Andreea COTOROBAI, pentru comunicarea științifică „Reprezentarea colectivă a consumatorilor în Republica Moldova: necesitate, provocări și perspective de armonizare cu acquis-ul UE”, elaborată sub coordonarea științifică a Mihaelei PASCAL, doctor în drept, lector universitar, Academia „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova.

Locul II a fost acordat Teodorei-Alexandra OLAR, pentru comunicarea științifică „Protecția consumatorului în economia digitală: alinierea Republicii Moldova în standardele UE privind comerțul electronic și serviciile online”, elaborată sub coordonarea științifică a Roxanei TRUȚA, doctor în drept, asistent universitar, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș.

Locul III a revenit Silviei GOREACII, pentru comunicarea științifică „Practicile comerciale incorecte în Republica Moldova în contextul alinierii la dreptul Uniunii Europene”, elaborată sub coordonarea științifică a Evgheniei GUGULAN, doctor în drept, conferențiar universitar, Academia de Studii Economice din Moldova.

De asemenea, juriul a acordat și premii speciale, după cum urmează:

• Premiul pentru Excelență în Analiză Juridică– Elenei DIACONU, pentru comunicarea științifică „Protecția consumatorului în era digitală: provocări și perspective europene pentru Republica Moldova”, elaborată sub coordonarea științifică a Gabrielei GÎNDEA, asistent universitar, Academia de Studii Economice din Moldova;

• Premiul pentru cea mai remarcabilă propunere de lege ferenda – Alinei MAIDANSCAIA, pentru comunicarea științifică „Protecția consumatorilor în comerțul electronic: provocări specifice în Republica Moldova și soluții inspirate din modelul european”, elaborată sub coordonarea științifică a Anei-Maria GHERMAN-GRIMAILO, doctorandă, asistent universitar, Academia „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova;

• Premiul pentru performanță remarcabilă – Alexandrului OPREA, pentru comunicarea științifică „Etapa actuală a armonizării legislației Republicii Moldova cu Regulamentul (UE) 2023/988 privind siguranța generală a produselor”, elaborată sub coordonarea științifică a Olesei BLAȘCU, asistent universitar, Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul;

• Premiul pentru excelență în pledoarie – Mădălinei MADAN, pentru comunicarea științifică „Asigurarea dreptului consumatorului la informare completă, corectă și transparentă conform standardelor Uniunii Europene și aplicarea acestora în Republica Moldova”, elaborată sub coordonarea științifică a Alinei CODREANU, lector universitar, doctorandă, Academia de Studii Economice din Moldova;

• Premiul special de distincție al juriului – Carlei ȚĂRAN, pentru comunicarea științifică „Protecția consumatorului în fața manipulării digitale (dark patterns): armonizarea cadrului normativ al Republicii Moldova cu standardele Uniunii Europene”, elaborată sub coordonarea științifică a Roxanei TRUȚA, doctor, asistent universitar, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș.

Prin organizarea acestui concurs, ECC Moldova reconfirmă importanța promovării unei dezbateri interdisciplinare privind drepturile consumatorilor și necesitatea consolidării unei culturi juridice compatibile cu exigențele europene. În contextul procesului de integrare europeană, astfel de inițiative contribuie la aprofundarea cunoștințelor de specialitate, la stimularea cercetării academice și la susținerea dezvoltării unui cadru de protecție a consumatorilor mai eficient, mai coerent și mai apropiat de standardele Uniunii Europene.