Ștafeta combinată a Ministerului Afacerilor Interne – ediția 2024

La data de 13 iulie 2024, echipa Academiei „Ştefan cel Mare a participat la competiția sportivă „Ștafeta combinată”, dedicată memoriei angajaților MAI căzuți la datorie, ediţia 2024.

Evenimentul sportiv a reunit 5 echipe din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Inspectoratului General al Poliției, Inspectoratului General de Carabinieri şi Academia „Ștefan cel Mare”.

Participanţii au demonstrat abilități profesionale și sportive la cele 12 etape cum ar fi: demontarea și asamblarea armelor, aruncarea grenadei, înot, alergat în echipament special și sărituri peste obstacole, transportarea lăzilor cu muniții și înfruntarea pistelor cu obstacole.

Spiritul de echipă, condiţia fizică şi capacitatea de reacţie a studenţilor participanţi a asigurat plasarea echipei instituţiei pe locul II în clasamentul general, cedând  doar cu câteva secunde în faţa echipei învingătoare.

Acest concurs, respectat de peste 70 de ani, rămâne una dintre cele mai longevive tradiții onorate de MAI.