În ziua de 6 mai (23 aprilie) toți creștinii ortodocși îl cinstesc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtător de biruințe, ocrotitor al Moldovei. În preajma acestei sărbători creștine în Capela Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI, care îi poartă numele, a fost onorat acest sfânt martir.
Evenimentul la care a participat cadrul profesoral-didactic și studenții instituției, s-a început cu o rugăciune oficiată de preotul-paroh Octavian Moșin.
Protoiereul s-a rugat pentru efectivul instituției pe care l-a blagoslovit și a adus cuvântul lui Dumnezeu tinerei generații. Totodată capelanul instituției, protoiereul Octavian Moșin a venit în fața celor prezenți cu o predică povățuitoare. În calitatea sa de Președinte al Asociației Studenților Creștini Ortodocși, a adus mulțumiri efectivului Academiei „Ștefan cel Mare” pentru implicare activă în acțiuni de voluntariat desfășurate în diverse lăcașe sfinte din țară, precum și pentru reabilitarea monumentelor istorico-culturale. În acest context, Părintele Octavian a decernat Diplome de merit de care s-au învrednicit 2 angajați și 84 de studenți ai instituției.