„Promovarea culturii integrității – responsabilitate profesională”

Integritatea nu este o opţiune, ci o alegere conștientă, o necesitate instituțională, un reper esențial în consolidarea culturii organizaționale, în vederea menținerii prestigiului activității pe care o realizăm.

Reieşind din acest deziderat, la data de 24 aprilie curent, în cadrul Direcției dezvoltare profesională a fost organizată activitatea ştiinţifică cu genericul „Promovarea culturii integrității – responsabilitate profesională”.

Evenimentul a generat la masa de discuții subiecte privind cultura integrității, promovarea principiilor de integritate, etică profesională și responsabilitate în activitatea profesională și instituțională. Prin dialog și schimb de bune practici audienţii cursurilor de formare iniţială ofiţeri (grupa academică 123) au interacţionat cu cadre didactice și practicieni din domeniu, invitaţii: Alexandru Găină – reprezentant al SPIA al MAI șiAnton Rață – reprezentant al Direcției prevenirea corupției a IGP.

Întrunirea s-a axat şi pe aspecte normative din domeniu, cum ar fi: mecanismele privind prevenirea şi combaterea manifestărilor de corupţie; respectarea legislaţiei şi disciplinei de serviciu prin prisma integrității;  măsurile de prevenire şi comunicare a influenţelor necorespunzătoare; avertizorii de integritate; consolidarea climatului de integritate profesională în sistemul MAI.

Activitatea respectivă a oferit participanţilor oportunitatea de a-şi consolida şi sistematiza cunoștințele în domeniu ceea ce constituie o contribuție valoroasă la creșterea eficienței activității profesionale.