Recent, echipa Academiei „Ștefan cel Mare” a participat la competiția sportivă Night Run 2025, desfășurată în incinta Grădinii Botanice din municipiul Chișinău. Evenimentul a reunit circa 700 de participanți pasionați de mișcare și stil de viață activ.
Reprezentanții Academiei – angajați și studenți – s-au remarcat prin determinare, disciplină și spirit competitiv, obținând rezultate remarcabile la proba de 10 km:
- Locul I – Vitalie Gheorghiță, lector universitar al Catedrei educație fizică și autoapărare;
- Locul II – Gabriel Crețu, asistent universitar al aceleiași catedre;
- Locul III, feminin – Ana Crețu, masterandă în cadrul Academiei.
Participarea la acest eveniment sportiv, consolidează valorile academice promovate de instituție, precum excelența, sănătatea și coeziunea echipei. Rezultatele obținute confirmă angajamentul continuu al Academiei „Ștefan cel Mare” față de dezvoltarea fizică și profesională a membrilor săi.
Felicitări tuturor participanților pentru implicare și performanță!




