Participarea la cea de-a 10-a Conferință INTERPA „Efectele pandemiei Covid-19 asupra poliției și instruirii poliției”

Asociația Internațională a Academiilor de Poliție (INTERPA) a fost înființată la data de 2 iulie 2011. Scopul principal al Asociației este dezvoltarea și asigurarea eficientă a unei cooperări între Academiile de Poliție membre ale acestei Asociații, oferindu-le o platformă educațională pentru schimbul de experiență și cunoștințe acumulate între instituțiile de învățământ și formare profesională a poliției din diferite țări.

În contextul pandemiei Covid-19, INTERPA a organizat conferința internațională cu genericul „Efectele pandemiei Covid-19 asupra poliției și instruirii poliției” cu participarea a 90 de reprezentanți din 36 de țări. Cu un cuvînt de salut s-au adresat Mehmet AKTAŞ, Guvernatorul general al poliției și Prof. Dr. Yılmaz ÇOLAK, Rector al Academiei Naționale de Poliție din Turcia, Președinte al Asociației Internaționale a Academiilor de Poliție (INTERPA).

În perioada 11-14 noiembrie 2021, Conferința în cauză a fost divizată în 3 sesiuni intitulate „Efectele pandemiei de COVID-19 asupra securității publice: provocări și oportunități actuale”; „Instruire pentru aplicarea legii în timpul pandemiei de Covid-19”; „Securitatea în managementul informațiilor după pandemia de Covid-19”. Reprezentanții fiecărei instituții participante li s-a oferit oportunitatea să se expună asupra procesului de învățământ și a formării profesionale a poliției pe timp de pandemie.

În cadrul întrunirilor cu Consiliul General și Comitetul Executiv al INTERPA s-au semnat protocoale de aderare cu următoarele instituții: Universitatea Servicii Publice din Budapesta, Ungaria și Universitatea Rashtriya Raksha din India. S-au trecut în revistă activitățile Asociației desfășurate pe parcursul anului 2021 și totodată, s-a propus ca următoarea conferință internațională planificată pentru anul 2022 să fie organizată în una dintre țările menționate, și anume: Uzbekistan, Maldives sau Bangladesh.

Instituția noastră a fost reprezentată de către comisar-șef Iurie Odagiu, prim-prorector pentru studii și management al calității și comisar-șef Victoria Jitari, șef al Direcției cooperare internațională.

Lucrările evenimentului s-au finalizat cu înmânarea certificatelor de participare.