La data de 16 aprilie 2025, la iniţiativa Catedrei procedură penală, criminalistică şi securitate informaţională, a fost organizată o lecţie publică cu genericul „Importanța procedeelor probatorii în cadrul procesului penal”, destinată studenţilor anului II al Facultăţii drept, administraţie, ordine şi securitate publică, domeniul de formare: drept.
În cadrul lecţiei, ofiţerul superior de urmărire penală al Secţiei urmărire penală a Inspectoratului de Poliţie Centru al Direcţiei de Poliţie mun. Chişinău, Dumitru Cepoi, şi-a împărtășit experiența profesională, venind cu anumite recomandări tactice în efectuarea audierilor, cercetării la fața locului, precum și în alte acțiuni de urmărire penală. Studenții, la rândul lor, nu au ezitat să acordate întrebări constructive, în vederea avansării şi obținerii noilor cunoștințe în domeniul procesului penal.
Realizarea acțiunilor de urmărire penală în anumite situații complexe poate genera uneori, încălcări ale drepturilor și libertăților fundamentale, ale participanţilor la proces, în acest sens, lecțiile publice desfăşurate de practicieni invitaţi sunt concepute pentru a combina, atât aspectul teoretic, cât şi cel practic.
Scopul activităţii a fost dezvoltarea profesională şi consolidarea capacităţilor de realizare a procedeelor probatorii în cadrul procesului penal.




