Academia „Ştefan cel Mare”, în colaborare cu Administraţia de Cooperare Internaţională a Turciei (TIKA), anunţă cu mândrie finalizarea proiectului „Consolidarea capacităţii de gestionare a fluxului migraţional din Ucraina. Instruiri armonizate la practicile internaţionale”.
Astfel, la data de 23 noiembrie 2023, a fost organizat un eveniment de anvergură care a marcat această realizare semnificativă.
Întrunirea a fost onorată de prezenţa distinşilor invitaţi: Ambasadorul Turciei în Republica Moldova, Uygar Mustafa Sertel, Coordonatorul Programe TIKA în Republica Moldova, Tarik Mete şi ex-coordonatoarea Programului Selda Özdenoğlu, reprezentanta Direcţiei coordonare asistenţă externă şi managementul proiectelor a MAI, Marina Scaleţchaia, precum şi conducerea Academiei.
În cadrul acestei reuniuni a fost prezentat şi transmis livrabilul final al proiectului către instituţia noastră, fiind şi un moment cheie în cadrul acestei colaborări.
Livrabilul constă în resurse didactice avansate, inclusiv, truse criminalistice portabile şi lămpi pentru detecţia falsurilor în documente.
Această realizare remarcabilă nu doar că subliniază angajamentul TIKA şi al Academiei în domeniul dezvoltării profesionale şi instituţionale, dar şi deschiderea spre noi oportunităţi de colaborare, contribuind la creşterea securităţii şi stabilităţii în regiune.
Suntem recunoscători pentru sprijinul constant al TIKA şi apreciem rezultatele acestui proiect, care poate servi drept un exemplu al parteneriatelor internaţionale desfăşurate în domeniile de educaţie şi securitate.