La 18 august curent în incinta Bibliotecii generale a Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI a fost inaugurată o expoziţie în memoria ex-şefului catedrei „Pregătire fizică şi de luptă” a instituţiei, Valentin Guţu – unul dintre renumiţii sportivi autohtoni ai secolului trecut.
Expoziţia este desfăşurată într-un format interactiv, astfel ca fiecare vizitator să poată vedea, sesiza şi studia exponatele prezentate, printre care: fotografii din viaţa personală, activitatea de serviciu ale regretatului şi performanţele sale sportive înregistrate pe arena naţională şi internaţională, cărţi „O simplă biografie. In memoriam V.Guţu” (autor Simion Carp), pliante cu date biografice, filmul documentar realizat de Academia „Ştefan cel Mare” – „In memoriam Valentin Guţu” (pe purtător de informaţie CD şi în derulare), documente din arhiva instituţiei etc.
Valentin Guţu a devenit vicecampion mondial şi european la judo, campion al URSS la sambo, premiant al multiplelor competiţii internaţionale, campionate şi spartachiade din cadrul URSS, maestru al sportului de categorie internaţională, antrenor emerit al Republicii Moldova, vicepreşedinte al Comitetului Naţional Olimpic al Moldovei, preşedinte al Federaţiei Naţionale de Judo, Cavaler al Ordinului „Ştefan cel Mare”. În luna septembrie curent, domnia sa ar fi împlinit 75 de ani.
Reputatul sportiv al secolului XX, fondatorul Clubului sportiv „Dacii” a adus un aport imens la dezvoltarea sportului de performanţă, contribuind la dezvoltarea culturi fizice, pregătirea sportivilor de talie naţională şi internaţională, perfecţionarea cadrelor de antrenori, arbitri şi instructori obşteşti pentru MAI, precum şi formarea profesională a multor generaţii de poliţişti.
În anul 2011, în semn de recunoştinţă faţă de meritele acestei personalităţi notorii, o stradă din capitală a fost redenumită în numele său. Totodată, în anul 2012 a fost inaugurat Complexul sportiv al Academiei „Ştefan cel Mare” în numele lui Valentin Guţu.