„Memorie şi Recunoştinţă” – activitate educativă pentru elevi la Academia „Ștefan cel Mare”

Astăzi, Academia „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne a găzduit vizita unui grup de 25 de elevi din clasele VII–IX ai I.P. Gimnaziul Brînzenii Vechi, desfășurată în cadrul decadei tematice „Memorie și Recunoștință”.

Excursia a avut un pronunțat caracter educativ, fiind orientată spre cultivarea respectului față de valorile naționale, memoria instituțională și rolul structurilor de ordine în societate. În acest context, elevii au vizitat Centrul de cultură spirituală și educație militaro-patriotică al instituției, unde au avut posibilitatea să cunoască repere esențiale ce țin de tradițiile, valorile și dimensiunea formativă a sistemului afacerilor interne.

Programul vizitei a inclus și explorarea poligonului criminalistic multifuncțional, unde elevii au fost familiarizați, într-o manieră adaptată vârstei lor, cu elemente de bază ale activităților criminalistice și cu specificul muncii desfășurate de specialiști în domeniu.

De asemenea, în cadrul Academiei „Ștefan cel Mare”, elevilor le-a fost prezentat procesul de formare a viitorilor ofițeri, precum și informații generale privind parcursul educațional în domeniul afacerilor interne. Activitatea a inclus o componentă de informare și ghidare, menită să ofere o imagine de ansamblu asupra profesiilor din sistem, într-un mod accesibil și interactiv.

Prin această activitate, organizatorii au urmărit consolidarea sentimentului de respect față de instituțiile statului, promovarea valorilor civice și stimularea interesului elevilor pentru cunoașterea domeniului siguranței publice, în contextul marcării decadei „Memorie și Recunoștință”.