Educație financiară pentru studenți: ediția VII „Drumul banilor”

La data de 28 noiembrie, studenții anilor III și IV ai Academiei „Ștefan cel Mare” au participat la evenimentul de educație financiară „Drumul Banilor”, ajuns la cea de-a VII-a ediție și organizat cu prilejul Zilei leului moldovenesc, marcată anual la 29 noiembrie.

Activitatea a oferit tinerilor oportunitatea de a se familiariza cu istoricul leului moldovenesc, cu principalele etape de evoluție ale sistemului financiar-bancar național, precum și cu transformările majore din domeniul monetar, din momentul punerii în circulație a leului până în prezent. Participanții au descoperit modul în care moneda națională s-a dezvoltat pe parcursul celor 32 de ani, au admirat colecția de monede comemorative și jubiliare din aur și argint emise de banca centrală și au explorat exponate care ilustrează evoluția sistemului monetar al Republicii Moldova.

Călătoria pe „Drumul Banilor” a continuat cu o vizită la una dintre băncile licențiate din țară, unde studenții au avut ocazia să observe îndeaproape modul de organizare și desfășurare a activității bancare cotidiene.

Prin astfel de inițiative, Academia își reafirmă angajamentul de a promova programe educaționale, menite să susțină dezvoltarea profesională și personală a studenților, încurajând participarea activă la evenimente, care contribuie la formarea competențelor esențiale pentru o integrare responsabilă și eficientă în societate.