În contextul în care emoțiile reprezintă o componentă esențială a experienței umane, manifestându-se atât în viața personală, cât și în activitatea profesională, gestionarea eficientă a acestora devine o competență indispensabilă pentru personalul implicat în domenii cu grad sporit de risc. Emoțiile constituie răspunsuri firești la situațiile întâlnite, însă, în același timp, pot genera reacții care influențează comportamentul și deciziile profesionale.
Astfel, recent în cadrul Departamentului formare continuă al Direcției „CIPAL” a Academiei „Ștefan cel Mare”, s-a desfășurat cursul de instruire cu genericul „Controlul emoțional în situații de risc”, destinat angajaților din subdiviziunile de securitate și ordine publică ale Inspectoratului General al Poliției din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Programul de instruire a avut drept scop dezvoltarea abilităților de recunoaștere, înțelegere și gestionare a emoțiilor în contexte operaționale complexe, contribuind la menținerea echilibrului psihologic și la îmbunătățirea capacității de reacție în situații critice.
La curs au participat 17 angajați, care au beneficiat de instruire specializată orientată spre consolidarea rezilienței emoționale și optimizarea performanței profesionale în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Prin organizarea acestui curs, Academia „Ștefan cel Mare” își reafirmă angajamentul de a sprijini formarea continuă a personalului MAI, în vederea creșterii eficienței intervențiilor și asigurării unui serviciu public de calitate.









