Donarea de sânge – un act generos şi solidar

La data de 23 octombrie 2024, la iniţiativa Centrului Naţional de Transfuzie a Sângelui, în colaborare cu Secţia medicală a Academiei „Ştefan cel Mare” a fost organizată o acţiune de donare voluntară şi neremunerată a sângelui.

Astfel, 69 de angajaţi şi studenţi ai instituţiei au răspuns apelului înţelegând necesitatea şi importanţa acestui gest solidar, care contribuie la asigurarea securităţii transfuzionale şi autoasigurarea ţării cu produse sanguine.

Conducerea Academiei „Ştefan cel Mare” aduce recunoştinţă organizatorilor şi transmite mulţumiri cordiale tuturor donatorilor de sânge pentru atitudine şi grijă manifestată faţă de conaţionalii săi.

Totodată, reprezentanţii Centrului Naţional de Transfuzie a Sângelui, a informat tineretul studios despre importanţa acestui act civil de valoare şi au încurajat participarea în această măsură ca fiind o acţiune respectată şi înalt apreciată de întreaga societate.