Dezvoltarea competențelor de conducere în cadrul Academiei „Ștefan cel Mare”

În perioada 26 ianuarie – 20 februarie 2026, Direcția dezvoltare profesională din cadrul Academiei „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne a organizat cursul de formare managerială de bază, destinat unui număr de 44 de funcționari publici cu statut special din cadrul MAI. Programul a avut ca obiectiv consolidarea competențelor de leadership și management necesare exercitării eficiente a funcțiilor de conducere.

Cursul, cu o durată de 160 de ore, a fost structurat în șase module didactice, oferind o pregătire complexă și adaptată cerințelor actuale ale managementului instituțional. Curriculumul a inclus teme precum planificarea strategică, organizarea și coordonarea proceselor, controlul managerial, comunicarea eficientă, managementul stresului și al emoțiilor, precum și soluționarea constructivă a conflictelor. Accentul a fost pus pe dezvoltarea abilităților de leadership, coordonarea echipelor performante, motivarea resurselor umane și gestionarea situațiilor complexe.

Evaluarea competențelor dobândite a fost realizată prin intermediul platformei digitale RERU, reflectând orientarea instituției spre modernizarea proceselor educaționale. Rezultatele au evidențiat un nivel ridicat de pregătire al participanților, cu achiziții relevante în domenii precum: organizarea instituțională, comunicarea, negocierea și lucrul în echipă.

Prin elaborarea lucrărilor pe domeniul managerial, participanții au fost încurajați să aplice în practică cunoștințele dobândite, contribuind la creșterea performanței organizaționale și la promovarea unei culturi manageriale moderne în cadrul MAI.