În perioada 1-2 aprilie 2026, în cadrul Departamentului formare continuă al Direcției „CIPAL” a Academiei „Ștefan cel Mare” s-a desfășurat cursul de instruire cu genericul „Hărțuirea, hărțuirea sexuală, integrarea dimensiunii de gen și prevenirea discriminării în activitatea MAI”.
Activitatea a fost destinată angajaților din cadrul subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne: Inspectoratul General al Poliției, Inspectoratul General de Carabinieri, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Migrație, precum și Serviciul 112.
Scopul instruirii a constat în consolidarea nivelului de informare al efectivului privind principiile egalității de gen în cadrul MAI, precum și conștientizarea impactului discriminării de gen ca factor ce poate afecta asigurarea drepturilor și oportunităților egale pentru femei și bărbați. Un accent deosebit a fost pus pe prevenirea hărțuirii sexuale, fiind evidențiate formele acesteia și consecințele pe care le poate genera atât asupra angajaților, cât și asupra instituției.
Totodată, audienţii au fost familiarizați cu bunele practici naționale și internaționale în domeniul prevenirii și combaterii fenomenului de hărțuire sexuală în cadrul organelor afacerilor interne.
Competențele și abilitățile profesionale dobândite pe parcursul instruirii au fost confirmate prin eliberarea certificatelor de absolvire pentru cei 17 participanți.






