Conferință națională dedicată protecției drepturilor omului

La data de 28 noiembrie 2025, în cadrul Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI, a avut loc Conferința științifică interuniversitară a studenților și tinerilor cercetători cu genericul „Promovarea drepturilor omului prin prevenirea și combaterea violenței în bază de gen”, ajunsă la cea de-a X-a ediție. Evenimentul a fost organizat de Catedra ordine și securitate publică, în contextul Campaniei internaționale „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”.

Conferința a reunit reprezentanți ai conducerii instituției, cadre didactice, studenți ai Academiei „Ștefan cel Mare”, precum și participanți din diverse instituții de învățământ superior din țară.

Pe parcursul lucrărilor, au fost analizate subiecte de actualitate privind prevenirea și combaterea violenței domestice, protecția drepturilor omului, securitatea digitală, impactul violenței online, egalitatea de gen, precum și mecanismele de asistență și sprijin pentru victime. Discuțiile au evidențiat necesitatea consolidării eforturilor interinstituționale și a formării unei noi generații de specialiști capabili să intervină eficient și responsabil în astfel de situații.

Organizatorii au subliniat importanța promovării unei educații bazate pe valori democratice, respectarea drepturilor fundamentale și cultivarea unei culturi a nonviolenței. Totodată, au reafirmat angajamentul Academiei „Ștefan cel Mare” de a contribui la crearea unui mediu sigur, incluziv și echitabil pentru toți cetățenii.