Competiția „Force Cup Moldova 40+” – cooperare și performanță sportivă

În perioada 9-10 mai 2026, la Arena de minifotbal din localitatea Ciorescu, s-a desfășurat competiția sportivă „Force Cup Moldova 40+”, organizată de Federația Moldovenească de Fotbal din Republica Moldova. Evenimentul a reunit şapte echipe naţionale şi una din Vaslui (România).

Echipa Academiei „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne, formată exclusiv din angajați ai instituției, a demonstrat un nivel înalt de profesionalism sportiv, spirit de echipă, fair-play și determinare. În urma prestației solide pe parcursul competiției, echipa s-a clasat onorabil pe locul al III-lea.

Participarea la astfel de competiții contribuie la consolidarea relațiilor interinstituționale, promovarea unui stil de viață sănătos și dezvoltarea spiritului de echipă în rândul angajaților.

Academia „Ștefan cel Mare” a MAI reiterează angajamentul său pentru susținerea activităților sportive și promovarea valorilor de performanță, integritate și colaborare.