Ceremonia de absolvire a Academiei „Ştefan cel Mare”, promoţia a XXIX-a

„Prea grăbit au trecut anii studenției pe care i-am savurat din plin în aulele Academiei „Ștefan cel Mare”. Parcă mai ieri am stat pe acest platou alături de colegii mai experimentați și am jurat credință Patriei și Poporului. Astăzi, tot ei consolidează rândurile angajaților din sistemul afacerilor interne și din alte entități de aplicare a legii. Iar noi, proaspeții absolvenți venim să întărim marea familie a Ministerului Afacerilor Interne”, şi-a început discursul său absolventa promoţiei, inspector Ana Manoilă.

Ceremonia de absolvire a celei de a XXIX-a promoţie de apărători ai ordinii de drept s-a început cu întâmpinarea ministrului afacerilor interne, Adrian Efros, sub acordurile marşului solemn.

În alocuţiunea sa, ministrul, a adresat mesajul de felicitare absolvenţilor: Sunteți generația care a trecut prin experiența de gestionare a crizei migranților. Contribuția voastră responsabilă a dus numele afacerilor interne pe tot continentul european. Ați dovedit curaj și virtute. Știm că ne putem baza pe voi. Ați fost implicați în rând cu colegii  la asigurarea ordinii și securității publice în cadrul Summitului Comunității Politice Europene. Un eveniment extrem de important considerând contextul statutului de țară candidat la aderarea în Uniunea Europeană. Cu voi împreună, aducem mai aproape Europa la noi, aici, acasă!”.

La rândul său, rectorul, Dinu Ostavciuc a menţionat: „Astăzi aţi părăsit rândurile studenţilor şi aţi îmbrăcat uniforma cu epoleţi de ofiţer. Rectoratul, Senatul şi angajaţii Academiei vă urează  o carieră de succes şi un drum bun în viaţă, totodată, vă încurajez să continuaţi studiile la masterat, doctorat sau alte instruiri de dezvoltare profesională. Studiile obţinute la Academie să le implementaţi în practică cu devotament şi corectitudine. Pe această cale felicit şi părinţii, pentru care este o enormă bucurie să vă admire astăzi cu diploma în mână. Doamne ajută în tot ce v-aţi propus să realizaţi!”.

La fel absolvenţii instituţiei s-au adresat colegilor din anii inferiori: noi deja trăim clipa de apogeu al alegerii făcute patru și, respectiv, trei ani în urmă, având diplomele de licență sub braț și epoleții de ofițer pe umeri, și pe deplin conștientizăm enorma responsabilitate pe care o avem, atât pe segmentul de ordine, securitate și apărare a valorilor general-umane, cât și în raport cu profesorii și conducătorii care ne-au format. Astăzi ne aflăm la hotarul teoriei și practicii, având în spate ani de studenție, care ne-au demonstrat că numai prin muncă și dăruință putem atinge scopurile propuse, și doar eforul în echipă poate înfrunta greutățile ce le vom întâlni în calea profesională”.

Festivitatea a continuat cu înmânarea diplomelor celor 135 de absolvenţi, care reprezintă rezumatele reuşitelor obţinute în urma cunoştinţelor şi competențelor formate în cei patru şi, respectiv trei ani de studii. Celor mai buni studenţi ai promoţiei, în număr de 5 persoane, li s-au acordat Insignele „Student Eminent” cu baretele respective. Totodată, peste 70 de studenţi au primit diplome de recunoştinţă, graditudine, onoare şi merit. De asemenea, absolvenţii au primit în dar şi câte un calendar corporativ care, cu certitudine, va fi plasat în primul lor birou de serviciu.

La finalul ceremoniei, studenţii au trecut cu pas de defilare, manifestând onorul oaspeţilor şi colectivului instituţiei.

După festivitate, şeful Inspectoratului General al Poliţiei, Viorel Cernăuţeanu, s-a întâlnit cu noii colegi, menţionând: „Vă aştept în rândurile colegilor mei şi alături de mine să începem o activitate nouă şi vă asigur că acei care se vor dedica în primii 2 ani, consideraţi cei mai dificili, în următorii ani vor savura plăcerea de a fi poliţişti. Felicitări colegi!”. Totodată, cei 54 de studenţi care au fost repartizaţi în cadrul Inspectoratului Geneal al Poliţiei au primit câte o menţiune, în semn de apreciere.

SUNTEM MÂNDRI DE VOI!