Cercul științific studenţesc „AREOPAG”

Recent, Cercul științific studenţesc „Areopag” al Catedrei Drept public, securitate a  frontierei, migrație și azil a Academiei „Ştefan cel Mare” a reluat activitatea pentru anul de studii 2024-2025.

Scopul activităţii cercului ştiinţific constă în aprofundarea cunoştinţelor în domeniul de cercetare, formarea deprinderilor de cercetare ştiinţifică şi lucrul în echipă.

În acest context au fost aleşi noii membri ai biroului permanent, constituit din studenţii anului I ai Facultăţii drept, administraţie, ordine şi securitate publică, din cadrul tuturor programelor de studii, de asemenea, fiind aprobată tematica pentru anul de studii 2024-2025 a CŞS „Areopag”.

Astfel, la data de 17 octombrie 2024, a fost organizată şi prima ședință cu titlul „Crearea Organizaţiei Naţiunilor Unite – 24 octombrie 1945”, eveniment sărbătorit anual, în luna octombrie.

Obiectivul propus al acestei şedinţe a constat în implicarea activă a studenţilor în examinarea şi studierea realizărilor ONU, cât şi promovarea intereselor şi priorităţilor naţionale ale ONU. În cadrul acestei întruniri  au fost abordate diverse subiecte cu referire la realizările notorii ale Organizaţiei ce au contribuit la consolidarea statului de drept în Republica Moldova, cât şi evidenţierea problematicii ce persistă şi la etapa actuală în domeniul promovării drepturilor şi libertăţilor omului.