Un nou început profesional pentru 158 de tineri care au ales să-și dedice cariera serviciului public. Astăzi, 28 de ofițeri și 130 de subofițeri debutanți din cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne au rostit Jurământul solemn, asumându-și, în mod oficial, responsabilitățile și valorile profesiei pe care au ales-o.
Ceremonia de depunere a Jurământului s-a desfășurat într-un cadru solemn, sub Drapelul de Luptă al Academiei „Ștefan cel Mare”, iar momentul a fost marcat prin intonarea Imnului de Stat al Republicii Moldova.
Depunerea Jurământului reprezintă unul dintre cele mai importante momente din parcursul profesional al unui funcționar public cu statut special. Dincolo de caracterul solemn al ceremoniei, acesta marchează asumarea unui angajament față de lege, cetățean și instituție, precum și începutul unui parcurs profesional bazat pe integritate, devotament şi conştiinciozitate.
La eveniment au fost prezenți ministra afacerilor interne, Daniella Misail-Nichitin, reprezentanți ai conducerii subdiviziunilor MAI, rectoratul, cadrele didactice ale Academiei, precum și membrii familiilor și apropiații celor care au făcut astăzi primul pas oficial în cariera lor.
În mesajul adresat noilor angajați, ministra a evidențiat importanța profesionalismului, curajului și responsabilității în exercitarea atribuțiilor, încurajându-i să poarte uniforma cu demnitate și să fie aproape de cetățeni.
La rândul său, rectorul Academiei, Dinu Ostavciuc, a subliniat importanța acestui moment pentru formarea și parcursul profesional al noilor angajați: ,,Vă felicit pentru acest început frumos și vă doresc succes, sănătate și un drum bun în cariera pe care ați ales-o. Iar peste ani, când veți privi în urmă la această zi, mi-aș dori să vă puneți o întrebare și să puteți spune: da, am depus Jurământul, dar, mai important decât atât, am încercat să fiu demn de el.”
Ceremonia s-a încheiat cu defilarea formațiunilor, care a întregit caracterul solemn al evenimentului. Ulterior, noii angajați au primit mesajele de felicitare și încurajare ale familiilor și a celor dragi, care le-au fost alături în această etapă importantă a carierei lor.
Jurământul rostit astăzi nu reprezintă o finalitate, ci începutul unei misiuni profesionale asumate cu demnitate și responsabilitate. De astăzi, cei 158 de tineri își încep parcursul în sistemul afacerilor interne, chemați să transforme valorile înscrise în Jurământ în principii care să le ghideze fiecare decizie și fiecare misiune.




























