Activități educative pentru siguranța copiilor, organizate în cadrul Proiectului „Academia Junior Club”

La data de 15 mai 2026, Academia „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne a organizat cursul de dezvoltare personală și cognitiv-aplicativă „Itinerarul siguranței”, desfășurat în cadrul proiectului educațional „Academia Junior Club”.

La activitate au participat elevii clasei I „E” din cadrul IP Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, care au avut oportunitatea de a se familiariza cu rolul Academiei în formarea specialiștilor din domeniul aplicării legii, precum și cu aspectele esențiale ce țin de siguranța personală și dezvoltarea unor relații armonioase în societate.

Scopul programului a vizat formarea și dezvoltarea tinerei generații în spiritul valorilor patriotice și moral-spirituale, prin oferirea unui cadru educațional sigur, precum și prin consolidarea unor cunoștințe și competențe orientate spre dezvoltarea unui comportament responsabil și a unui potențial uman sănătos.

Programul de instruire a inclus următoarele tematici: Academia „Ștefan cel Mare” – de la fondare până în prezent; Prevenirea violenței între semeni: fenomenul bullying.

Un moment distinct al activității l-a constituit atelierul cu tematica „Prevenirea violenței între semeni: fenomenul bullying”, desfășurat cu implicarea activă a comisarului Galina Bursuc, formator al Departamentului formare inițială subofițeri din cadrul Direcției „Centrul integrat de pregătire pentru aplicarea legii”.

Prin organizarea unor astfel de activități, Academia „Ștefan cel Mare” a MAI contribuie, în mod constant, la promovarea educației pentru siguranță, responsabilitate civică și respect reciproc în rândul tinerei generații.