La data de 3 decembrie 2025, studenții anului II ai Facultății drept, administrație, ordine și securitate publică din cadrul Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI au realizat o vizită de studiu la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni al Direcției Regionale Vest a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, precum și la Biroul Vamal Sculeni. Activitatea a fost organizată de Catedra drept privat, în vederea consolidării dimensiunii practico-aplicative a cursului universitar „Drept vamal”, coordonat de dr. Pascal Mihaela și drd. Gherman-Grimailo Ana-Maria.
Vizita a avut drept obiectiv familiarizarea studenților cu specificul activității subdiviziunilor vamale și de frontieră, precum și cu rolul esențial pe care acestea îl au în asigurarea securității statului și gestionarea fluxurilor transfrontaliere.
Pe parcursul activității, studenții au fost informați despre organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră, precum și despre procedurile de control aplicate în cadrul Biroului Vamal Sculeni. Specialiștii le-au prezentat modul de verificare a documentelor de călătorie, a mijloacelor de transport și a bunurilor introduse sau scoase din țară, evidențiind metodele moderne de prevenire și combatere a contrabandei și a altor încălcări ale legislației de frontieră și vamale.
Participanții au avut ocazia să observe îndeaproape echipamentele și tehnica specială utilizate atât în controlul vamal, cât și în supravegherea frontierei – inclusiv aparate de detecție, sisteme informatice și mijloace tehnice mobile – beneficiind de explicații detaliate privind procedurile standard implementate în punctele de trecere.
În cadrul discuțiilor interactive, viitorii specialiști ai MAI au analizat exemple practice privind constatarea și documentarea contravențiilor și infracțiunilor de frontieră și vamale, precum și mecanismele de cooperare interinstituțională necesare pentru gestionarea eficientă a riscurilor.
Academia „Ștefan cel Mare” a MAI adresează sincere mulțumiri Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și Serviciului Vamal pentru colaborarea fructuoasă și pentru oportunitatea oferită studenților de a se familiariza nemijlocit cu activitatea practică din teren.








