În perioada 12-14 noiembrie2025, în cadrul Departamentului formare continuă al Direcției „CIPAL” a Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI, s-a desfășurat cursul „Prevenirea și cercetarea infracțiunilor informatice și a celor conexe”, destinat angajaților din cadrul subdiviziunilor Inspectoratului General al Poliției al MAI.
Cursul a oferit participanților o abordare contemporană a provocărilor specifice criminalității informatice, având drept obiectiv dezvoltarea unei atitudini moderne și profesioniste în prevenirea acestor infracțiuni, precum și în administrarea corectă a probelor în cadrul investigațiilor.
Pe parcursul instruirii, atenția a fost orientată atât asupra aspectelor legislative, cât și asupra celor tehnice, participanții având posibilitatea de a aplica cunoștințele teoretice în cadrul unor lecții practice, dedicate înțelegerii metodelor și instrumentelor utilizate în cercetarea criminalității informatice.
Procesul de instruire a fost asigurat de formatori ai Academiei, precum și de formatori invitați – practicieni cu experiență din cadrul entităților subordonate MAI, contribuind astfel la consolidarea unei pregătiri profesioniste și adaptate realităților operative.
La final, competențele și abilitățile formate de cei 20 de polițiști participanți au fost confirmate prin certificatele de absolvire, marcând finalizarea cu succes a unei instruiri necesare și actuale în domeniul combaterii infracțiunilor informatice.






