„Fiecare minut contează” – instruire dedicată Zilei Mondiale a Accidentului Vascular Cerebral

Cu prilejul Zilei Mondiale a Accidentului Vascular Cerebral, studenții Academiei „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne au participat la o instruire tematică desfășurată sub genericul „Fiecare minut contează. Învață semnele. Salvează o viață.”

Activitatea a avut ca temă centrală „Accidentul Vascular Cerebral: semne de recunoaștere, factori de risc, prevenție, metode de diagnostic și tratament” și a fost orientată spre dezvoltarea competențelor de reacție rapidă în situații medicale de urgență.

Scopul instruirii a fost de a informa și pregăti tinerii, viitori specialiști, pentru a interveni eficient în cazuri critice, precum și de a spori gradul de conștientizare în rândul populației cu privire la semnele unui AVC și importanța prevenției.

Pe parcursul activității, au fost transmise mesaje-cheie privind: identificarea rapidă a simptomelor unui accident vascular cerebral; importanța intervenției medicale imediate; adoptarea unui stil de viață sănătos ca măsură de prevenție.

Participarea studenților Academiei „Ștefan cel Mare” la acest eveniment, reflectă angajamentul instituției în promovarea educației pentru sănătate, a responsabilității civice și a formării unei culturi de reacţionare rapidă şi promptă în fața urgențelor medicale.